Cu un Koczi nu se face primăvară!

Cu un Koczi nu se face primăvară!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vicecampionul mondial la sărituri a cucerit și bronzul european
la acest aparat, singura medalie românească de la CE de
gimnastică

România se întoarce de la Europenele de gimnastică de la Birmingham
cu o singură medalie, cea de bronz, obținută de Koczi la sărituri.
O poveste care s-a petrecut și la CE din 1996, de la Copenhaga,
când România cucerea tot un bronz și tot la sărituri, prin Cristian
Leric.

Fără omul de aur al echipei, Marian Drăgulescu, accidentat, și
aflată în plin schimb de generații, după retragerea a patru băieți,
la care s-au adăugat cele 50 de ore petrecute pe drumul spre
Birminham, echipa masculină a României a fost în derivă la
Europene. Singurul care s-a menținut pe linia de plutire și a urcat
în trei finale, reușind să prindă podiumul la sărituri, cu o medie
de 15,925 (15,550 și 16,300), a fost Flavius Koczi. Reșițeanul a
reușit în cele trei zile un concurs curat, fără ratări, notele lui
contribuind atât la calificarea României în finala pe echipe, cât
și la obținerea locului 7 în ierarhia continentală. Mai mult,
campion continental la Volos, în 2006, la cal cu mânere, Koczi a
fost la un pas să prindă podiumul și la acest aparat, unde a
terminat pe locul 4 (14,875). Echipa României a fost formată din
Flavius Koczi, Alin Jivan, Adrian Bucur, Ovidiu Buidoșo și Cosmin
Iancu.

Juniorii au obținut două medalii la Europene: una de aur, la parale
prin Andrei Muntean, și una de argint, la sol prin Adelin
Kotrong

Fetele au
ajuns la Birmingham

Echipa României, campioană continentală en-titre, a ajuns deja la
Birmingham, unde astăzi începe Campionatul European. Ana Porgras,
Cerasela Pătrașcu, Diana Chelaru, Amelia Racea și Raluca Haidu vor
evolua pentru a menține România în lupta pentru podium,
principalele speranțe la medalii în finalele pe aparate fiind
legate de medaliata cu bronz mondial la paralele, Porgras, și de
Chelaru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×